Un numar de studenti au fost invitati la un asa zis experiment despre „perceptia despre mancare” si li s-a spus ca trebuie sa consume un anumit aliment, iar a doua zi vor fi contactati pentru a spune senzatiile pe care si le amintesc despre respectivele gusturi. Li s-a spus, de asemenea, sa nu manance nimici cel putin trei ore inainte de studiu.
Jumatate au primit sarcina de a gusta ridichi, cealalta jumatate sarcina de a gusta bonboane de ciocolata, iar apoi cele doua grupuri au fost lasate sa se bucure de degustare in aceeasi camera.
Suprinzator sau nu, fiecare dintre participanti si-a vazut de treaba lui: degustatorii de ciocolata au degustat bonboanele, iar ceilati au degustat ridichiile, fara sa se lase ispitiți de tentatia de a incerca ciocolata vecinului. Deci puterea vointei se pare ca a functionat 🙂
Dupa incheierea degustarii, organizatorii experimentului au revenit in sala si le-au spus tuturor ca vor sa ii mai roage sa participe la un alt studiu, despre cine se pricepe mai bine sa rezolve probleme, elevii de liceu sau studentii – asta ca sa le stimuleze dorinta de a demonstra ca, desigur, studentii ca ei sunt superiori. Li s-au dat dileme foarte grele, care le cereau sa traseze forme geometrice complicate fara sa ridice creionul de pe hartie, aveau dreptul la incercari repetate si, de fapt, provocarile erau astfel gandite incat sa fie de nerezolvat.
Si rezultatul: grupul mancatorilor de ciocolata a petrecut 19 minute pe sarcina, timp in care au facut 34 de incercari de rezolvare, pe cand grupul mancatorilor de ridichi au petrecut numai 8 minute, cu doar 19 tentative de rezolvare.
Singura diferenta: mancatorii de ciocolata nu se chinuisera la experimentul anterior sa reziste ispitei de a manca ciocolata, pe cand oamenii din celalalt grup isi epuizasera puterea vointei abtinandu-se sa infulece ciocolata si incercand din rasputeri sa se concentreze pe ciudatele ridichi. Asa ca isi epuizasera autocontrolul. Iar autocontrolul fiind o resursa epuizabila, nu au mai fost la fel de perseverenti in provocarea urmatoarea. Nu mai aveau resurse.
De multe ori, schimbarile organizationale au un gust neplacut, iar realizarea lor se bazeaza exclusiv pe autocontrol, perseverenta, disciplina. Nicio emotie pozitiva, nicio placere, facem asa pentru ca „trebuie”. Iar efectul nefericit este secatuirea resurselor interioare ale oamenilor.
Schimbarea e grea atunci cand extenueaza oamenii, cand le distruge resursele interioare, cand vine impotriva tuturor impulsurilor naturale. Si atunci ajungem sa ne plangem ca oamenii „nu vor sa se schimbe”.
Cum e schimbarea pe care o consuma oamenii din echipa sau din organizatia ta? O sarcina cam ciudata si neplacuta pe care o fac pentru ca trebuie, sau ceva care aduce bucurie, entuziasm, placere?
Sursa cercetarilor: cartea „Switch, How to change when change is hard” – Dan & Chip Heath
Ce gust au schimbarile in organizatia ta? – ridichile versus ciocolata, doua experimente