Raspunsul vine daca ne ascultam vocea interioara, acea voce prin care vorbim cu noi insine, intr-un neincetat dialog interior. Cum vorbim, ce cuvinte folosim pentru a ne spune sau a ne reaminti aspiratiile?

Sunt doua moduri de vorbire, modul VREAU si modul TREBUIE, care reflecta de fapt doua moduri cat se poate de diferite de a trai.

Modul "vreau"

Cand traiesc in modul VREAU, imi stabilesc scopuri pe care vreau sa le indeplinesc ca sa fiu mai implinit, mai bucuros, sa am o viata mai comoda, sa imi ajut familia. As fi fericit sa le indeplinesc, insa daca se intampla ceva rau sau neprevazut si planul nu imi iese, voi fi ok, neindeplinirea scopului nu imi va afecta sentimentul valorii personale. Voi fi poate frustrat sau trist, insa cu siguranta voi trece peste. Sa luam un exemplu simplu: vreau sa ma relaxez, sa imi petrec vacanta pe o insula, imi doresc cu adevarat asta, imi va oferi momente de neuitat cu oameni care imi sunt dragi. In ultimul moment, se intampla ceva care ma determina sa anulez calatoria (o urgenta in familie sau la serviciu sau se anuleaza zborul). Voi fi dezamagit probabil, insa imi voi reveni si voi cauta o alta solutie de a-mi indeplini dorinta: fie o alta modalitate de relaxare sau un alt moment in viitorul apropiat cand pot sa merg in locul respectiv.

Modul VREAU inseamna energia de a-ti urmari scopul, oferindu-ti in acelasi timp un spatiu de libertate interioara care ne permite sa fim deschisi la neprevazut sau alternative.

Modul "trebuie"

Cand vorbesc cu mine insumi in modul TREBUIE, obiectivele suna cam asa (asta daca sunt intr-o pasa „buna” de sinceritate fata de mine insumi): „TREBUIE sa fac perfect proiectul asta, altfel nu sunt un bun profesionist” sau „TREBUIE sa merg in vacanta pe insula, altfel am muncit tot anul degeaba”.

In modul trebuie, scopurile sunt insotite de ceea ce Albert Ellis (fondatorul terapiei CBT) numea „convingeri irationale”. O convingere irationala duce la o consecinta negativa ingrozitoare, de obicei generalizanta, pe care o asociez cu lipsa unei realizari. Cu alte cuvinte, atunci cand lista de anul nou il contine pe „trebuie”, eu voi vizualiza nu doar varianta fericita in care lucrurile respective se intampla, ci mai ales o stare catastrofal de nefericita pe care o asociez, irational, cu situatia in care lucrurile nu se vor intampla.

Cum ma simt cand „ma amenint” singur cu aceste formidabile consecinte, cand in oglinda mea interioara scopurile „fericite” merg mana in mana cu cele mai „nefericite” urmari? Stresat, anxios. Viata devine o dihotomie, fie foarte buna, fie foarte rea. Ma indrept stresat catre scopuri, cu securea consecintelor negative care ameninta sa se pravaleasca peste mine. In cel mai bun caz, e posibil sa nu ma bucur de nimic chiar daca imi ating scopurile. In cel mai rau caz, atunci cand se va intampla ceva negativ, eu voi trai deja in mod subiectiv si amplificat consecinta negativa pe care am anticipat-o. Daca nu reusesc sa merg in vacanta pe insula dorita, voi fi coplesit de credinta negativa (irationala, dar puternica) ca am muncit degeaba, ca mereu muncesc degeaba, si voi simti depresie sau furie.

Ce pot sa fac?

Un prim pas ar fi sa imi identific tipurile de trebuie, de imperative pe care le folosesc cand imi formulez dorintele. Albert Ellis, inspirat de Karen Horney, propune 3 tipuri de imperative neconditionate:

1. Imperativele orientate impotriva propriului sine: „Trebuie sa fiu acceptat ca lider….trebuie sa fiu perfect in ceea ce fac”. Emotiile asociate cu aceste imperative sunt anxietatea, lipsa de valoare, dispretul de sine atunci cand nu ne ridicam la inaltimea propriului imperativ.
2. Imperativele orientate impotriva celorlalti: „Trebuie ca ceilalti sa ma iubeasca asa cum sunt, sa ma aprobe tot timpul, sa fie sensibili la nevoile mele”. Aceste imperative vin insotite de sentimente de furie, ura, provoaca certuri sau violente. Ganditi-va la cuplurile in care cel putin unul dintre parteneri crede ca stie cum trebuie sa se comporte celalalt.
3. Imperativele indreptate impotriva mediului: „Trebuie sa existe mai multa echitate la locul de munca…mai multa civilizatie in societate…mai multa ordine in trafic”. Cand convingerile noastre sunt marcate de aceste imperative, devenim usor intoleranti, deprimati, maniosi.

Iar pasul urmator este sa invat sa vorbesc cu mine insumi altfel, prieteneste, fie in mod curios (intrebandu-ma oare de unde am deprins aceste imperative), fie cu empatie (uitandu-ma dincolo de imperative, la nevoia mea profunda din spatele scopului), fie rational (disputandu-mi cu argumente convingerile irationale).

Relatia cu propriile dorinte ne poate face fericiti sau nefericiti. Diferenta, ca in orice alta relatie, este „tonul” cu care ne vorbim noua insine.