Disclaimer: acesta nu e un material business oriented, ci viata oriented J, unde TU (draga tu) e un el care e pe drum, e universul, e muntele, e un gest sau e oricine citeste asta si poate se simte inspirat sa caute povesti, sa creada, sa aiba curaj, sa se lupte cu ratiunea si sa se lase sa fie. Gata, hai sa incepem!
Tu crezi ca lucrurile sunt intamplatoare? Eu, nu. Sau poate am eu acest talent de a lega intamplari si povesti intre ele, incat in capul meu se formeaza o increngatura de ite, ca o panza de paianjen. Dar, jur, pentru mine au sens. Toate intamplarile ciudate si intalnirile cu oameni parca imi sunt ghizi spre un loc magic. Poate spre tine. Si mi-ar placea sa am talentul scriitoricesc sa le pun pe hartie ca sa iti faci o idee despre ce se intampla in capul meu, sa iti pot impartasi bucuria unor zile, ca cea de ieri sau ca acum 3 saptamani. Cred ca prin viu grai o sa ma crezi mai mult pe cuvant. J Sau poate asta face parte din bucuria vietii, din fascinatia pe care o avem pentru un om sau altul si asta ne tine acolo? Sa nu incetezi sa te minunezi de increngatura de idei si de povesti din capul cuiva. Sa nu fii prea departe de adevar, dar nici sa ai senzatia ca il cunosti intr-u totul. Cine stie? Mi-ar placea sa fiu captivata de tot ce esti tu, sa raman curioasa, sa am senzatia ca de fiecare data cand te-am citit, am surpriza ca nu e asa, sa te redescopar mereu si mereu la fel de bun si bland si curajos si vulnerabil si prezent si increzator si glumet si visator. Cum esti? Ai chef sa iti povestesc despre primul meu hiking?
Mi-am dorit de mult sa fac asta. Cred totusi ca de data asta impulsul de a lua rucsacul din camara si a ma urca in masina cu destinatia Piatra Craiului nu a fost din cel mai constructiv loc cu putinta. Cred ca iar am vrut sa demonstrez cuiva ca pot sa fac ceva ce el credea ca nu pot. Nici macar nu stiu daca credea ca nu pot. Dar am avut asa senzatia ca sunt vazuta mai fricoasa decat imi place sa admit ca sunt. Si nu intram in discutia despre de ce e important cum m-a vazut el si nevoia mea de validare externa inca prezenta. Sau poate am vazut eu in el curajul care cred ca imi lipseste de multe ori. "Dar ce? Eu nu pot sa fac asta?". Nu intram nici in discutia despre nesigurantele si fricile mele. Asa ca as putea sa multumesc pentru inspiratie, ca pana la urma oricare ar fi fost motivatia, a iesit ceva bun din treaba asta si mi-am luat mai multe decat mi-am imaginat.
Nu cred ca a fost intamplator traseul pe care am mers, desi habar n-am cum arata alte trasee montane. O sa sune romantic, dar asta era pentru mine de parcurs. Nu cred ca a fost intamplator nici omul cu care am mers. Un barbat stapan pe el si atent, care m-a lasat sa ma plang, sa ma enervez, sa ma critic, dar care nu m-a lasat sa renunt. Care mi-a spus tot timpul unde suntem si cat mai avem, ce urmeaza, cat e de greu fara bullshit de 2 bani, care a stiut sa fie langa mine si sa imi arate suportul lui fara sa faca lucruri pentru mine, care a tacut cand am inceput sa injur ca un birjar niste bolovani si care tot ce mi-a spus a fost ca e important sa nu imi pierd concentrarea. Lucru perfect adevarat. M-a lasat sa ma bucur de drumul asta, care pentru mine a fost infinit mai mult decat o drumetie montana.
Mi-am dat seama cu ocazia asta ca asa abordez eu orice: un proiect, o relatie de iubire, o situatie de criza, o pandemie, viata in general. Ca traseul asta. Ca in mintea mea este un dialog interminabil despre ce pot si ce nu pot sa fac, despre ce e bine si ce nu.
"Uite, Anca, acolo vom pune cortul."
“Ha ha no way. Acolo nu se poate ajunge, glumesti, esti razna. Si totusi, bine, hai, ca vreau”.45 de min de super entuziasm. “Vai, ce tare ca fac asta. Am pornit. Inca o poveste. Cand am facut ultima oara ceva pentru prima oara?” Dupa 20 de min, prima panta, prin zmeuris, creierul si inima au pornit dialogul lor vesnic. Uite o mostra de ce e in capul meu 24 din 24.
- “Am obosit, nu pot sa respir, sunt ok si cu drumul forestier de 45 de min pentru prima oara. Nu ne-am zis noi ca vom fi buni unul cu altul, Anca? Il tii in loc si il impiedici sa se bucuri de tura asta in ritmul lui. Te gandesti numai la tine! Au dreptate oamenii cand spun ca esti o egoista. Fii altruista, spune-I ca il astepti la cabana, ca dormi in masina.Te-ai supraestimat, nu ai conditie fizica. De ce faci asta? Ce naiba ai de demonstrat? Si cui? Respira! Cand se termina bucata asta? De cand mergem? Pare o vesnicie? Cat a zis ca e traseul ? 4 ore? O sa mori! Oare ce e dupa?
- Taci, creier! Bun, curiozitatea, asta e super puterea ta. Asta te-a ajutat in trecut. Ramai cu asta. Zmeurisul asta de rahat o sa se termine curand. Toate se termina. Tot. Stii bine asta. Nu poti sa renunti acum. O sa iti para rau. O sa te gandesti ca esti o fraiera care renunta la primul zmeuris. Este creierul care te saboteaza si tu stii asta. Respina. Inspira. Umbra, in fine, macar nu ne mai bate soarele in cap. Padure, ce frumos! Imbratiseaza copaci, radacinile lor te poarta in sus. Simti cum toti se uita la tine sit e incurajeaza? Le auzi cantecul? Esti pe maini bune!
- Cine naiba imbratiseaza copaci? Daca tot am ajuns aici, concentreaza-te, fii atenta pe unde mergi. Ai niste bocanci de oraș pe care i-ai cumparat ca aratau bine. Nu ai echipament bun. Este o improvizatie si o sa te coste. Inainte sa urci pe munte, trebuia sa te documentezi. Nu ai echipament si habar n-ai unde esti.
- Taci! Sunt prezenta. Respir. Sa ma concentrez pe respiratie a ajutat mereu. Nu te las sa imi sabotezi bucuria unui lucru nou. Nu am cum sa stiu sa fac asta din prima. Nu vreau sa planific totul inainte. Nu stiu sa fac asta. Nu mi-a placut niciodata sa fac asta. Viata asta e o improvizatie frumoasa.
- Am obosit. Spune-I si lui ca te-a supraestimat. Ai mers 10 km in fiecare zi 3 zile la rand si ai facut niste yoga pe zoom. Ce mai conditie fizica ai. Asta nu e sufficient, Anca. Cand naiba o sa te maturizezi? Sunteti doi tampiti! Unul mai mare ca altul. Uneori te apuca asa sa crezi ca poti face mai multe, dar nu ai pregatirea necesara. Sa iti spun ce cred eu despre teambuildingurile pe care le organizezi online? Abia ne-am prins ce e de facut in viata reala!
- Si ce vrei sa fac? Sa renunt? Incerc! Testam! Invat! Posibil sa esuez, dar nu pot sa nu fac nimic! Lucrurile se pot face si altfel decat pana acum. Si lasa-ma cu jobul acum. Suntem pe munte. Suntem prezenti aici si acum. Vreau sa fiu aici si acum.
- Bine, aici si acum. La mama naibii adica, la capatul lumii, cum il vedeam eu, fara semnal la telefon, cu un om pe care il cunosti de o saptamana. Bravo, esti tare, ce sa zic! Varianta de back-up ai? Intreaba-l daca nu ati putea pune cortul pe aici. Ca ti-a zis ca ajungeti la grohotis in curand, ce naiba o mai insemna si asta, dar mie nu-mi suna bine si tot vad pietre in jur. Cred ca a vorbit serios si ne apropiem de stanca aia. Plan de rezerva, cum te-am invatat. Oricum esti lesinata si nu mai poti de o ora. Ce-i cu tine?
- Bai, creier. Am zis ca avem inceredere in omul asta, care stie ce face. Ne duce in locul lui preferat din muntele asta si el a vazut multi munti. Hai cu increderea. Nu esti curios cu stanca asta? Adu-ti aminte de senzatia din holotropica cu stanca. Haide, opreste-te cu critica asta de 2 lei ca nu ne ajuti deloc. Respira, inspira. Ai tot ce iti trebuie. Si ti-a spus ca daca gasim noi un loc de cort pana acolo, el nu zice nu. Vai, uite cat de sus suntem! Ce spectaculos! Ce priveliste!
- Tu vezi ce e in fata ta? Tu vezi mormanul ala de pietre? Cum o sa poti tu pe acolo? Ai uitat ca ti-ai invinetit fundul alunecand pe cele 5 trepte din scara? Nu cu ghetele astea erai si atunci? Unde ma duuuuuuuci? M-am enervat. Sunt furios pe tine. Da, tocmai ai tipat la el pentru ca am alunecat pe un bolovan. Bolovan esti tu, ca ti-am spus de acum 2 ore sa ne oprim. Nu poti sa faci asta! Gata! E bine sa iti cunosti limitele! Pana la 35 de ani ar trebui sa stii ce poti si ce nu poti. Muntele asta nu e de tine. Te-ai gandit la drumul de intoarcere? Pe pietrele astea maine o sa cobori. Tu pricepi asta? Ahhhhh ugadgsdjfkshdkfs
“Inteleg ca te-ai enervat. E important totusi sa nu iti pierzi concentrarea acum. Stii asta, nu?”
- Da, stiu. Lasa-ma putin ca imi revin.
- “Taaaaaaaci, creier! Nu avem cum sa ne intoarcem acum. Si nu mai pot sa te aud ca nu putem, ca nu e de noi. Imi faci asta de fiecare data! Am obosit sa te ascult. Pot sa fac asta! Vreau sa fac asta! O sa ma gandesc mai tarziu de fac asta! Acum stiu ca vreau sus acolo. Intelegi? Si o sa beau niste apa, o sa vorbesc cu stanca asta daca vreau, o sa imi pese prea putin ca o sa par o nebuna care vorbeste cu stancile, o sa ma opresc din vaicareli, ca omul asta chiar nu merita, uite cata rabdare are cu noi, si o sa o luam pas cu pas cu pas. Nici pana aici nu ai crezut ca putem si uite unde suntem. De ce nu am putea si mai sus? De ce sa imi fac griji acum pentru maine si sa ratez experienta asta de azi? Maine o sa ne facem griji pentru maine. Asa ca, gata! Nu ma ajuti acum. Ma ajuti cu multe, dar acum, deloc!
Am tacut mult ultima ora. Am ajuns sus. Am tacut si acolo. Fascinata de priveliste, de drum, de mine, de natura. Si m-am simtit pentru o seara probabil cel mai fericit om de pe muntele ala. Am coborat a doua zi, cu bucurie si cu mai putina frica si cu ideile astea in cap:
1. Capacitatea creierului de a ne sabota este imensa. Fii constient cand face asta. Nu-l lasa
2. Interesant cum se schimba totul in functie de perspectiva din care privesti. Schimba perspectivele mai des
3. Seteaza-ti un obiectiv si ia-o apoi pas cu pas. Bucura-te de fiecare pas din ala mic.
4. Curiozitatea e un super talent. Nu il pierde indiferent de varsta
5. Cand crezi ca nu mai poti, e incredibil cate resurse mai avem de fapt
6. Gaseste-ti parteneri care te incurajeaza, care inteleg ca este procesul tau si ritmul tau si care sunt acolo langa, fara sa “te salveze” sau sa “te minta frumos”
7. Incearca lucruri noi, s-ar putea sa fie sau nu pentru tine, dar sentimentul de dupa e magie curata
8. Sarbatoreste orice succes, cat de mic, chiar si descoperirea unor muschi de care habar n-aveai!
Photo by Sam Mgrdichian on Unsplash
Draga tu, tu stii ca noi chiar putem sa mutam muntii?