“Mami i-a ieșit ochișorul lui Bubibobo și trebuie sa îl găsim” s-a auzit cerinta lui E., cu vehementa celor 4 ani si jumatate ai lui.
Bubibobo este un extraterestru de câțiva centimetri, iar ochișorul lui negru masoara milimetri, așa ca i-am explicat, dacă vrea neaparat ochișorul, ar trebui sa verificăm fiecare punct minuscul negru din casa și asta ne va lua ore întregi.
Prima replica, destul de rapida, a fost: “Ok, mami, ma multumesc cu Bubibobo așa cum este”, iar a doua replica a venit un pic mai tarziu, dupa ce procesase: “Mami, când e bine sa te mulțumești?”Am stat puțin și am gândit răspunsul pentru E., dar întrebarea mi-a rămas in minte cateva zile si mi-am dat seama ca a lovit ceva sensibil, ca mie ani de zile mi-a fost greu cu raspunsul la intrebarea asta. Și o sa ma aventurez acum cu niște răspunsuri:
Când e ok sa te mulțumești cu ceva imperfect - teza împotriva perfecționismului
E ok sa “te multumesti” atunci când ceva e suficient de bun, adică, dacă te gândești la scopul mare, acel scop se întâmpla, in ciuda imperfectiunii – micul extraterestru era inca perfect functional, servea foarte bine la joaca, chiar si asa un pic imperfect. Si sunt intrebari simple care arata cand ceva este “good enough” in sens bun: serveste scopului, altii spun ca e de ajuns, ca e bine asa cum e?Insa, pentru adulti, marea greutate este de fapt alta. Marea greutate este de fapt sa înveți sa trăiești nu cu lucrul imperfect, cana ciobita, cuplul cu certuri, echipa in care nu toată lumea e engaged, prezentarea pe care ai fi putut sa o faci mai bine, ci cu imaginea ta de sine imperfecta, cu adevarul ca tu ai făcut sau ai acceptat un lucru imperfect.
Încă aceasta asumare a imaginii de sine imperfecte e eliberatoare și e necesară: da, sunt imperfect și accept asta despre mine, cu tot sufletul. Nu mai folosesc perfectionismul ca pe un scut care ma protejeaza de tot ce este in jur, traiesc si fara scut.
Când nu e ok sa te mulțumești - teza pro-perfecționismAici eu am o opinie nepopulara: perfecționiștii sunt minunați pe lume tocmai pentru ca au nevoia asta intensa de a face opere mărețe, obsesive, detaliate, cu sudoarea frunții lor și stresul momentelor de nesomn. Cand e bine intrebuintata, munca excesivă face lumea un loc mai frumos - și te face sa spui “doamne cata grija, ce frumos, ce măiestrie, ce pantof frumos lucrat, ce catedrala...ce powerpoint”.
Aici soluția pe care am găsit-o după niște ani, mulți ani, este sa găsesc zona din viața mea unde sunt fericita sa fiu perfecționistă, acel proiect de business si de viața care merita întors pe toate părțile si scris si rescris , acea zona in care pasiunea pentru detalii si ambițiile nerealiste pot crea ceva minunat, pot crea o valoare care face lumea mai buna si mai frumoasa.
Găsește-ți gradina, opera, locul unde perfecționismul tau e in siguranța, the “happy place” pentru perfectionismul tau.
Mami cand trebuie sa te multumesti? – raspunsuri pro si anti perfectionism